Dec 10, 2019
Pentru primul episod din BT Talks, am spart gheata cu o discutie
despre banca viitorului. Invitatul
este Ömer Tetik, CEO-ul BT, iar
gazda, Moise Guran.
Ömer este nascut in Hamburg si a crescut
in Izmir. Prima limba vorbita a fost germana, iar turca a invatat-o
bine la cinci ani, cand familia s-a mutat in Turcia. Este roman, cu
buletin inca din 2009 in contextul in care lucreaza in Romania din
2000. Din 2013 este Director General al Bancii Transilvania si se
numara printre cei mai admirati CEO din Romania (2019, Business
Magazin).
Prefera sa isi petreacă timpul liber cu familia si este pasionat
de instrumente de percutie, motociclete, calatorii si de
muzica.
Cateva idei, numai bune de... ascultat:
- Digitalizare in banking vine cu doua aspecte: customer
experience si eficientizarea costurilor si de aceea este
un lucru foarte, foarte bun pentru clienti.
- Focusul este acum experienta, satisfactia clientului, sa fii
oriunde si oricand pentru clienti. Iar ca sa faci fata volumului
tot mai mare de tranzactii, ai nevoie de tehnologie.
- Deocamdata in Romania suntem intre generatii. Avem generatii
care s-au nascut cu smartphone-ul in mana si pentru ei este o
povara sa aiba cash. Dar sunt si generatii care scot cash si fac
toate platile cash de la intretinere pana la facturi de utilitati.
Observam insa ca si cei care sunt mai putin digitalizati, dar care
au invatat de la nepoti sau copii cum sa foloseasca facebook sau
whatsapp, daca le aratam cum sa foloseasca mobile banking, sunt
incantati sa nu se mai deplaseze la banca.
- Bancile si economia, in general, sunt mult mai bine pregatite
in cazul unei crize. Desi nu este intr-o situatie perfecta,
economia Romaniei are si avantaje fata de tarile din Vest. In
primul rand, avem de inchis un decalaj fata de aceste tari si asta
insemna ca trebuie sa crestem. Un alt bright
spot la care ne putem gandi este gradul de indatorare al
tarii noastre – care, de exemplu, este mult mai mic decat ce vedem
in tarile dezvoltate.
- Banii fizici, numerarul, sunt un cost pentru banci. Noi, BT,
ne-am asumat acest cost – pentru ca vrem sa fim aproape si de
clientii care inca nu s-au adaptat neaparat la tehnologie sau
presteaza o activitate economica cash intensive.
Show notes:
0:40 - Cum va pregatiti de
urmatoarea criza financiara?
7:57 - Ce inseamna
digitaliazrea in sistemul bancar?
13:49 - Cum va arata sistemul
mondial de plati si de credit?
22:46 - Cat de diferita va fi o
economie fara bancnote fizice fata de economia de azi?
28:30 - Ce sectoare vor fi favorizate de
avansul tehnologic rapid, uneori cam prea rapid pentru capacitatea
de adaptare a tuturor romanilor?